luni, 7 mai 2012

Ciurdele de câini dispar doar după vot?


Într-una din serile trecute ieşii cu nişte colege în centru. Să mai scoatem şi noi câteva vorbe înainte de sesiune. Şi unde să ne ducem dacă nu în centru, frate? Să stăm şi noi la o terasă, fie ea şi de fiţe, să vedem şi noi lumea cum se plimbă, să auzim cum susură apa din fântâni.  Ca orice om, am şi eu fixul meu: ajung întodeauna cu o jumătate de oră înainte de întâlnire. Oprii în centru, mă plimbai prin faţă pe la terase şi dintr-odată văd aşa nişte ciurde de câini cu bale pe la gură cum voiau să sară pe un om. Restul craiovenilor de stăteau şi ei pe bănci îşi luară copiii în braţe şi se uitau îngrijoraţi înspre bietul bărbat. Eu începui să grăbesc pasul, uitându-mă şi în spate pentru că auzeam nişte mârâituri exact pe lângâ mine. Alarmă falsă. Dânşii, recte câinii, mârâiau, dar nu la mine, ci se mârâiau unii pe alţii de data asta. Mă aşezai pe o băncuţă şi începui să mă gândesc că eu n-am mai pomenit aşa ceva. Adică eu trec prin centru aproape zilnic, fie zi, fie seară. Nu am mai văzut atâtea ciurde de câini laolaltă şi atât de periculoşi. Şi nici nu am văzut să se mârâie între ei că, în mod normal, ăştia dacă sunt ,,câinii centrului’’ se cunosc între ei, sigur! Şi nu se mai iau la smardoială după atâta timp, iar câinii care au stat până acum în zona aia sunt obişnuiţi cu oameni, cu bebeluşi, cu ăştia micii, în general.

Asta fu ca o lungă paranteză. După ce veniră colegele mele, ne aşezarăm la o terasă, sorbirăm un chicco şi sporovăiam. Băi, frate! Ăia lătrau de mama focului şi ce să vezi, încăierau orice om de care nu le convenea lor. Scoteau dinţii la înaintare, ciuleau urechile, luau o poziţie de câine de vânătoare şi lătrau până te făceau să o iei la fugă. În timpul ăsta, bunică-mea şi cu bunicu’meu se duseră şi ei prin faţă pe la prefectură să îmi plimbe CĂŢELUL, să vadă şi el centrul. Nu după multă vreme primesc mesaj de la ei în care îmi spuneau că nu pot să stea că sunt dulăi  acolo şi poate îl muşcă pe ăsta micu’(un bischon havanez de 8 luni, fricos şi fără plămâni puternici pentru a lătra). Îi sunai şi le zisei să mă aştepte ca să plecăm împreună acasă. Maşina era parcată jos la Jiu. Trecurăm prin întuneric pe sub construcţie şi dădurăm de alţi câini. Ăia cred că aparţineau de Şcoala nr.2. La fel, lătrau şi se ţineau după fiecare maşină, mârâiau orice trecător, ceva superb, numai bine de plimbat copilul seara.

Eu nu înţeleg nişte lucruri. Poate că par banale, dar cum se înmulţiră câinii ăştia prin oraş? Auziră că vor să îi ducă la un adăpost şi făcură miting în centru? De ce nu s-au luat măsuri cu ei până acum? Numai după vot rezolvăm cu lăţoşii ăştia supăraţi? 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu