E bine în Mamaia, mânceacas!

Trebuie să recunosc faptul că nu prea am mai pus piciorul pe litoralul românesc.  Mi-am ieşit puţin din mână anul trecut, dar asta pentru că m-am hotărât în ultima clipă cu cine, unde, când. Pentru vacanţa aceasta am programat totul din timp, adică am dat telefoane, am văzut unde se prinde bronzul mai bine şi unde mănânc mai sănătos. A, şi unde pot sta mai mult decât în alte ţărişoare. Grecia o mai văzusem, pe la bulgari am mai trecut, chiar şi prin Italia m-am mai plimbat, dar doar prin Roma. Refuz să mai calc nisipul românesc şi să îmi mai terfelesc sandalele prin staţiunile noastre. Nu pentru că mă simt prea tânără pentru Eforie, prea piţipoancă pentru Vama Veche sau prea pretenţioasă pentru Costineşti.

De Mamaia am înţeles următoarele: că s-au investit nişte bănuţi, mai mulţi bănuţi, în această staţiune, că arată foarte mişto, că se duc numai vedete, că îi este accesibilă şi lu’Bote, şi unuia care trăieşte din câteva milioane de la stat. REPET, aşa am înţeles!

Aşaaa. Şi vorbesc acum câteva ore cu un cetăţean care s-a gândit că ar fi mişto să se ducă în Mamaia. Nu trebuie să suporte nici gagicile şunculoase din Costineşti, nici şmecheraşii cu lănţoc dă aur la gât. De Eforie, Neptun, Olimp şi care or mai fi, nici nu mai vorbesc. La 20 şi ceva de primăveri nu prea îţi vine să faci plimbări de seară, să asculţi Holograf şi să dezlegi rebusuri pe bancă. Se duseră oamenii în Mamaia. Şi după ce îl întrebai care’i pulsu’ staţiunii, cum se simte, zice: ,,A, păi e nebunie! Doar ce a plecat Adrian Minune. Cântă aici!’’ Stau preţ de câteva secunde, mă mai uit o dată la mesaj, la expeditor şi zic: ,,Nu cred aşa ceva.’’ La care el îmi răspunde: ,, Ba da, de la 16 la 18 se transmite în direct pe Kanal D, prezintă Liviu Vârciu şi Andreea Mantea. Azi cântă Adi Minune. DESPRE DUŞMANI. ’’ 

Mai stau oleacă şi mă dezmeticesc. Păi cum, frate, vine un lăutar să le cânte divelor şi fashion-iştilor care se bronzează? Adică, eu mă retrag în ,,lumea bună’’, plătesc o căruţă de bani ca să vină nenea ăsta să îmi cânte despre duşmani? Ah, dar stai! Am înţeles totul. Fusei izbită iar de iluminarea Zen. Păi, normal că îmi cântă despre duşmani, că doar eu stau în lux şi ,,grasa de s-a dat la gagicu’meu’’ se duse în Costineşti, stă înghesuită într-o cameră fără televizor şi fără baie. Şi nici nu îi cântă maneaua la ureche în timp ce îşi dă cu ulei pă corp. Normal că mă invidiază, MÂNCA-ŢI-AŞ! 

Am o curiozitate: oare Adrian Minune o fi cântat în slip sau în costum? 
P.S.: ,,mânceacas-ul'' este împrumutat din gura presei. Nu îmi aparţine. Asta ca nu cumva să se isterizeze vreo tută de s-a uitat şi ea la Mircea Badea de două ori. Sau vreun golănaş. Că e plinnnn!

Care-i treaba cu iubirea?

În cele aproape 21 de primăveri ale mele am văzut, am auzit, apoi am constat câteva lucruri referitoare la acest sentiment care, se presupune că te umple de bucurie şi de fluturaşi (asta în cazul în care nu ai trecut de clasa a zecea, mintea îţi este încă necoaptă, iar hormonii încep să îţi invadeze creierul).

Până acum nu prea am avut prilejul de a vedea multe cupluri de îndrăgostiţi care să şi înţeleagă rostul relaţiei lor. În general,  văd doar oameni plictisiţi care se cară unii pe alţii şi îşi târăsc şlapii prin centru. Sau îşi cumpără o sticlă de suc şi iau sub fund băncile din English Park.

Tot în aceşti 21 de ani am înţeles că într-o relaţie există mereu un ,,şmecher’’. Unul căruia nu îi pasă. Unul care se lasă căutat. Unul care preferă să stea cu prietenii pe afară, să plimbe o sămânţă de la o măsea la alta, iar pe tine să te dea dracu’, fie vorba între noi.  

Luni de zile am trăit cu impresia că sunt urmărită, hărţuită, persecutată de IUBIRE. Adică de oameni care se iubesc, se îndrăgostesc, încep relaţii, tot felul de siropoşenii. Fie că mă uitam în faţă, lateral sau că întorceam capul dădeam peste nişte îndrăgostiţi. Mult timp m-am simţit chiar prost, auzeam fel şi fel de comentarii, toată lumea mă sfătuia sau mă compătimea. Bineînţeles că a trebuit să explic de sute de ori acelaşi lucru. Că prefer să stau singură, să mă uit la telenovele, la Mircea Badea, să ascult BAMBI sau ANDRE decât să suport o altă pereche de şosete în patul meu. Şi nu una oarecare, ci una care AR VREA să îmi schimbe cursul vieţii mele liniştite.

 În felul acesta mă asigur că dacă vreau să ies cu fetele şi să dăm peste cap un shot cu tequila nu o să existe nicio problemă. O problemă cu două picioare neantrenate nici măcar la un fotbal de maidan. Tot aşa mă asigur că nu îmi voi obliga prietenele să mă consoleze după o despărţire grăbită şi de semnele pubertăţii. Dar îmi liniştesc şi mândria. Prin această singurătate, impusă chiar de propria mea persoană, îi garantez mândriei mele că nu voi permite ca ea să se lase doborâtă de orice tiriplică.

Acum am înţeles că se poartă relaţiile serioase. El se mută la tine, dar fără să îşi aducă şi izmenele în care doarme noaptea. Îl prezinţi familiei,atât rudelor îndepărtate cât şi celor care nu îţi calcă pragul casei prea des, vă duceţi împreună la evenimente, plecaţi împreună la mare şi aşa mai departe. Dacă tu ai treabă, el stă în altă cameră şi îşi verifică facebook-ul sau se uită la vreun meci. Dar stă acolo! Ca să îţi demonstreze bunele lui intenţii, stabilitatea relaţiei şi iubirea profundă pe care ţi-o poartă!

AŞA????

Aşa nuu!

De ce să nu stai tu la tine acasă, să mănânci tu musacaua preparată de mama ta, să schimbi tu posturile televizorului tău, să stai tu întins, cu burta în sus în patul tău?

Pentru că până la urmă tot o să ne despărţim.  Că ce să vezi? IUBIREA, sentimentul ăsta de e în gura tuturor, nu durează mult!